-
Prima / MEDIA / Comunicate / INST a suspendat Autorizația de construire pentru renovarea terenului de fotbal al Liceului Teoretic „Matei Basarab” din Chișinău
INST a suspendat Autorizația de construire pentru renovarea terenului de fotbal al Liceului Teoretic „Matei Basarab” din Chișinău
22.10.2026
77 Accesări
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a dispus suspendarea Autorizației de construire nr. AC-0003279 din 11 septembrie 2026, emisă de Primăria municipiului Chișinău pentru executarea lucrărilor de renovare a terenului de fotbal al Liceului Teoretic „Matei Basarab”, situat pe strada Matei Basarab, 14.
Decizia nr. 8/26 a fost emisă în urma verificării legalității actului permisiv, fiind constatate încălcări ale prevederilor Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023 și ale normativelor în construcții.
Printre neregulile constatate se numără:
▪️ Lipsa acordului proprietarului terenului. Autorizația de construire a fost emisă fără acordul Consiliului Municipal Chișinău, proprietarul terenului.
▪️ Nerespectarea cerințelor privind amenajarea zonelor sportive. Proiectul prevedea amenajarea unui teren de fotbal, fără a include toate elementele sportive obligatorii pentru terenul aferent unei instituții de învățământ general.
▪️ Nerespectarea distanțelor minime față de clădirile locative. Potrivit normativelor aplicabile, distanța maximă față de ferestrele construcțiilor locative pentru terenurile de fotbal este de 40 de metri, în timp ce, în cazul examinat, distanțele identificate sunt de aproximativ 15–27 de metri.
Totodată, s-a constatat că documentația de proiect a fost elaborată cu încălcarea prevederilor normativelor în construcții NCM C.01.03:2017 și NCM B.01.05:2025.
În baza art. 148 alin. (16) din Codul urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023, INST a dispus suspendarea Autorizației de construire până la emiterea de către autoritatea emitentă a deciziei de revocare sau până la anularea acesteia prin hotărâre a instanței de judecată.
Totodată, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău a fost informată despre necesitatea întreruperii lucrărilor de renovare a terenului de fotbal în lipsa unei autorizații de construire valabile.




