-
Prima / CONTROL DE STAT / Drepturile/Obligațiile Inspectorului
Drepturile/Obligațiile Inspectorului
Drepturile InspectoruluiDREPTURILE INSPECTORULUI potrivit art. nr. 23 din Legea nr. 131 din 08.06.2012
(1) În procesul efectuării controlului, inspectorul are dreptul:
a) să pătrundă în orice încăpere utilizată de întreprinzător în activitatea sa, în măsura în care aceasta este parte a obiectului controlului, cu excepţia domiciliului, în cazul cînd lipsește permisiunea posesorului legal. În caz de necesitate, inspectorul va putea intra în domiciliu sau în încăperea asimilată domiciliului doar cu asistenţa poliţiei, în condiţiile legii;
b) să ceară informaţii, certificate, licenţe, autorizaţii şi alte documente obligatorii, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (2), relevante obiectului controlului;
c) să facă copii, înregistrări foto sau video ale documentelor sau ale altor obiecte purtătoare de informații;
d) să inspecteze și să măsoare bunuri, să preleveze mostre din ele, cu includerea informației despre prelevarea mostrelor în procesul-verbal de control. În acest scop, inspectorul are dreptul să deschidă pachete, ambalaje, să rupă sigilii. La cererea persoanei prejudiciate, inspectorul, după caz, va preleva și a doua mostră, cu excepția cazului cînd actul normativ dispune altfel;
e) să inspecteze mijloacele de transport doar în cazul cînd deţine informaţii că în ele se află bunuri care constituie obiectul controlului sau dacă mijloacele de transport sînt obiect al controlului în corespundere cu domeniul de control.
(2) - abrogat.
(3) Controlorul va exercita drepturile specificate la alin. (1) doar în limitele competenţei sale administrative şi doar în măsura în care acest lucru este cerut de obiectul controlului stipulat în delegaţia de control.
Obligațiile InspectoruluiOBLIGAȚIILE INSPECTORULUI potrivit art. nr. 24 din Legea nr. 131 din 08.06.2012
(1) În procesul efectuării controlului, inspectorul este obligat:
a) să informeze persoana supusă controlului despre drepturile şi obligaţiile acesteia;
b) să pună la dispoziţia persoanei supuse controlului, în formă electronică ori pe suport de hîrtie, toate documentele normative şi actele normative ce vor fi utilizate în cadrul controlului şi în a căror bază se efectuează controlul;
c) să acorde suportul necesar persoanei supuse controlului pentru înţelegerea deplină a prevederilor documentelor normative şi actelor normative în a căror bază se efectuează controlul;
d) să aprecieze obiectiv şi echidistant toate aspectele ce ţin de efectuarea controlului;
e) să asigure integritatea bunurilor şi a documentaţiei persoanei supuse controlului;
f) - abrogată;
g) să prezinte legitimaţia de serviciu persoanei supuse controlului şi să-i permită să ia cunoştinţă de aceasta;
h) să nu divulge conţinutul documentelor şi al informaţiilor de care a luat cunoştinţă în procesul efectuării controlului, decît în cadrul colaborării cu alte organe de control;
i) să anexeze la procesul-verbal de control orice documente sau copii ale acestora şi explicaţii în scris ale persoanei supuse controlului şi/sau ale angajaţilor acesteia;
j) să întocmească procesul-verbal de control şi să înmîneze persoanei supuse controlului un exemplar al acestuia.
(2) În procesul efectuării controlului, inspectorul nu este în drept:
a) să solicite şi să examineze documente şi informaţii ce nu ţin de competenţa sa şi nu sînt relevante obiectului controlului;
b) să verifice aspecte care, conform legii, sînt obiectul controlului altor organe de control sau nu sînt indicate în procesul-verbal și delegația de control;
c) să efectueze, în cazul controlului inopinat, controale în lipsa reprezentanților persoanei supuse controlului, dacă există temeiuri de a considera că absența acestora este nejustificată;
d) să solicite persoanei supuse controlului resurse (încăperi, transport, tehnică de calcul, copiatoare, rechizite de birou etc.) şi să se folosească de acestea fără acordul persoanei în cauză;
e) să ridice bunuri, utilaje, documente, dispozitive de stocare a datelor, tehnica de calcul sau alte obiecte purtătoare de informații;
f) să solicite de la persoana supusă controlului informații care au fost prezentate anterior de către aceasta organului de control și care nu au legătură cu obiectul și aspectele supuse controlului;
g) să aplice măsuri restrictive și/sau sancțiuni contravenționale pentru încălcările depistate în cadrul controlului cu încălcarea limitelor stabilite de prezenta lege.