-
Prima / MEDIA / Comunicate / Instanța de judecată a respins cererea de anulare a suspendării autorizației de construire
Instanța de judecată a respins cererea de anulare a suspendării autorizației de construire
16.10.2026
144 Accesări
Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a respins, la 16 octombrie 2026, cererea agentului economic privind anularea suspendării autorizației de construire, în cadrul cauzei civile inițiate de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST).
Cererea a fost examinată cu participarea Agenției Proprietății Publice și a Primăriei municipiului Chișinău, în calitate de intervenienți accesorii.
Prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. 2-16569/26, instanța a respins solicitarea agentului economic, menținând astfel în vigoare măsura de suspendare a autorizației de construire.
Autorizația vizată se referă la continuarea lucrărilor de edificare a unei clădiri cu destinație mixtă, cu regim de înălțime S+P+9E și parcare subterană, amplasată pe strada Vissarion Belinski, nr. 4, din municipiul Chișinău.
Măsura de suspendare a fost dispusă în contextul necesității de a clarifica circumstanțele privind suprapunerea terenului cu numărul cadastral 0100517.195 peste terenurile învecinate, precum și de a obține acordul Agenției Proprietății Publice pentru continuarea lucrărilor de construire.
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică va continua să acționeze în limitele competențelor sale legale, pentru a asigura respectarea cadrului normativ în domeniul construcțiilor.




