-
Prima / MEDIA / Comunicate / Evaluări și instruiri la nivel național în cluburile de noapte pentru prevenirea situațiilor de urgență
Evaluări și instruiri la nivel național în cluburile de noapte pentru prevenirea situațiilor de urgență
22.04.2025
238 Accesări
Mai 2025, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență informează că, în perioada 14 aprilie – 30 iunie 2025, sunt desfășurate activități comune de evaluare a riscurilor și informare preventivă la cluburile de noapte din întreaga țară.
Acțiunile vizează reducerea riscului producerii situațiilor de urgență și excepționale, prin familiarizarea administratorilor, conducătorilor și altor persoane responsabile din cadrul acestor locații cu cerințele de securitate la incendiu și alte tipuri de risc.
Activitățile se desfășoară în comun cu angajații IGSU, care vor instrui și informa factorii de decizie, oferind pliante informative și Recomandări privind:
- - asigurarea securității la incendiu,
- - evaluarea riscurilor,
- - respectarea normelor de protecție civilă.
Conform art. 11 al Legii nr. 267/1994 privind apărarea împotriva incendiilor și art. 10 al Hotărârii Guvernului nr. 847/ 2022 pentru aprobarea Regulilor generale de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova, administratorii, proprietarii și alți gestionari ai imobilelor sunt direct responsabili de respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor în obiectivele aflate în gestiunea lor.
La finalul controalelor, vor fi întocmite procese-verbale de control, iar în cazul constatării unor nereguli, se vor emite prescripții obligatorii, cu termene pentru remediere.
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică reamintește că, potrivit Codului Contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008, nerespectarea normelor privind apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă poate atrage sancțiuni contravenționale.