-
Prima / MEDIA / Consultări publice / Consultare publică privind proiectele listelor de verificare aplicabile în cadrul controlului de stat
Consultare publică privind proiectele listelor de verificare aplicabile în cadrul controlului de stat
30.10.2023
31 octombrie 2023, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică anunță deschiderea procesului de dezbatere publică privind proiectele listelor de verificare aplicabile în cadrul controlului de stat, în domeniile aferente.
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică, este succesor de drepturi și obligații al Agenției pentru Supraveghere Tehnică.
Inspectoratul este autoritate administrativă în subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și are misiunea de a asigura implementarea politicii statului, exercitarea activităților de supraveghere tehnică și control de stat în domeniile de activitate:
1) securitate industrială;
2) construcții și urbanism;
3) supravegherea pieței privind produsele nealimentare din domeniile atribuite;
4) supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor;
5) supravegherea de stat în domeniul protecției civile;
6) geodezie, cartografie și geoinformatică;
7) protecția consumatorilor în sfera siguranței produselor nealimentare din domeniile atribuite.
În calitate de organ de control de stat, este în drept să efectueze controale de stat asupra activității de întreprinzător în sensul Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, doar în urma analizei și calculului riscurilor doar în baza și limitele listelor de verificare aplicabile domeniului, tipul și obiectul de control în cauză.
Listele de verificare pot fi aplicate doar în cazul în care sunt aprobate, conform regulilor stabilite de Guvern, prin actul normativ al autorității publice centrale cu competențe în domeniul de control, la propunerea organului de control corespunzător și în urma consultărilor publice.
Proiectele listelor de verificare pot fi consultate:
- pe pagina oficială www.inst.gov.md;
- la sediul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, bir. 431, str. Alexandr Pușkin 22, mun. Chișinău;
Propuneri, sugestii opinii cu valoare de recomandare privind proiectele listelor de verificare supuse consultării publice, se pot depune până la data de 14 noiembrie:
- Prin formularul online (clik);
- Ca mesaj în format electronic la adresa de e-mail: controale@inst.gov.md ;
- prin poștă, pe adresa str. Alexandr Pușkin 22, Casa Presei, mun. Chișinău MD-2012;
- la sediul Inspectoratului, la Serviciul managementul documentelor și arhivă (bir. 410), la adresa str. Alexandr Pușkin 22, Casa Presei, mun. Chișinău, între orele 8:00-17:00.
Materialele transmise vor purta mențiunea: ”Propuneri privind dezbaterea…”.
Propunerile trimise vor fi publicate pe pagina web a Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, la secțiunea consultări publice.
Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectele listelor de verificare, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică până la data de 7 noiembrie curent.
Pentru informații suplimentare, Vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact:
e-mail: controale@inst.gov.md, persoană de contact - Silvia Staci, șef adjunct direcția evaluarea riscurilor, planificare, consultanță și monitorizare, e-mail: silvia.staci@inst.gov.md, tel: 078800417;